cicatrice

exista un singur loc de care toti se tem: craterul. intreaga insula e un teren imens de vanatoare, dar craterul este ceea ce se poate numi “taram sfant”: rareori vietatile insulei se aventureaza acolo. vanatul haituit gaseste in cicatricea obrazului insulei singura scapare de pradatori, care se opresc simtind apropierea de acel loc. pana si ploaia il ocoleste: oricat de salbatice ar fi furtunile, craterul ramane mereu gol si uscat, ca neatins de vreo picatura.

nici radacinile Copacului n-au reusit sa patrunda coaja tare: in jurul craterului nu creste mai nimic. pe o raza de aproape o jumatate de kilometru, insula e doar piatra seaca si pamant roditor, dar sterp, tanjind dupa samanta care sa-i redea rostul.

in preajma craterului, vantul bate mereu cu putere, trimitand frig in oasele oricarui nebun care cuteaza sa-i patrunda teritoriul. sapat totodata superficial si adanc in pielea insulei, craterul masoara varsta insulei dincolo de prezent in milenii de singuratate.