despre ploaie

fara rauri, insula ar putea parea stearpa. intr-adevar, toata imensa intindere de uscat nu este patrunsa de niciun canal acvatic. setea mana mereu locuitorii insulei spre plaja aurie si miraculoasa – iata si motivul pentru care nisipul plajei are o culoare rosietica. setea mana deopotriva spre apa vanatul si vanatorul. se varsa mult sange pe plaja insulei.

desigur, ocazional ploua amar si des, dar apa isi gaseste drum prin pamantul gras catre radacinile ce sustin imensa arhitectura a insulei fara sa se adune in ochiuri de apa. cel mai mult ploua in delta: triste, friguroase si melancolice, lunile martie, mai si noiembrie marcheaza punctul maxim al generozitatii cerului, iar delta isi tese existenta intr-o perdea fina si aproape permanenta de stropi reci.

in restul insulei, ploaia vine si pleaca dupa chef. vanturile biciuiesc peretele stancos, spargand uneori norii de creasta ascutita. desi trazneste des, violent si crud, obrazul peretelui stancos a ramas de mii de ani drept si nealterat de stralucirile ascutite si lucitoare ale fulgerelor.

animalele se tem cand fulgera si se ascund, imbratisand mute trupurile Copacului. doar focurile nu se tem, ramanand drepte si arzand, colorat. in asemenea nopti, picaturile de ploaie dau ritmul, vantul puternic nu se sfieste sa cante intre crengile Copacului iar focurile ard, transformand intraga insula intr-un urias instrument muzical hranit din ceruri.