despre sigurante
Joi, 22 Octombrie 2009
din cand in cand mori.
cel putin asa spune visul.. de fapt, nici nu-s sigur ca e o senzatie din care musc in vis. imi amintesc doar ca dimineata trece pe langa mine intr-un vals elegant, dar cast si dintr-o data casc ochii, uimit in fata lucrurilor care imi patrund creierul ca si cum ar fi prima data.
trebuie sa fie un somn adanc, atat de adanc incat anumite sinapse cedeaza asa cum iti cedeaza incuietoarea masinii gerului de iarna salbatica. mda, exact asa: incerci sa atingi o amintire iar particica aceea de creier, inghetata si infertila, ramane departe.
sunt dimineti in care te trezesti copil si batran totodata. copilul zambeste tuturor lucrurilor, pentru ca nimic omenesc nu poate face rau. langa el, respirandu-i in ceafa, batranul se sufoca sub greutatea amintirilor pe care nu le mai poate atinge, desi le simte. s-a intamplat oare vreodata ceva cand beam o cafea cu gustul acesta?
desi ar putea parea grav, nu te ingrijora. din cand in cand, sigurantele trebuie sa cedeze, defect uman. am sa aprind indata lumina.
