randuri pe o despartire

imi pare rau ca limba romana n-a reusit pana acum sa furnizeze un cuvant mai lung care sa exprime ideea de “mandrie”. “mandrie” ar merita un cuvant mai potrivit. cateodata, pana si “prieten” ar merita o alta incarnare.

cateodata.

a supravietui intr-o formatie e cam ca dansul unei relatii intre un barbat si o femeie: fiecare isi aduce in joc bagajul din relatiile anterioare, luminile dar si intunericul. exista pretentii, exista asteptari, exista esecuri. este nevoie de timp si implicare pentru ca un proiect sa functioneze – aici intervine “mandria” in ecuatia a carei necunoscuta este soarta finala a muzicii mele. am crezut, cred si voi crede in ceea ce fac pana la capat, indiferent de pretul ce trebuie platit.

proiectul tivodar functioneaza de o saptamana in formula de duo ca urmare a unei alegeri exprimate definitiv si irevocabil de partea a treia a vechii echipe. contrar celor difuzate binevoitor in eter, motivul “pauzei” nu este legat de o singura repetitie ratata, ci de un sir lung de momente in care atentia si implicarea au lipsit. improvizatia nu poate aduce beneficii decat pe termen scurt. de aceea, dar si pentru ca am avut incredere in formula de trio, am si mentionat in cadrul unor discutii private faptul ca participarea ca duo la festivalul de folk de la Calarasi este doar o solutie de moment, pe care nu o doresc permanenta. de partea cealalta, hotararea despartirii a fost anuntata, insa, definitiv si irevocabil.

proiectul tivodar a incheiat festivalul de la Calarasi pe penultimul loc, dar am primit langa Dunare un dar mai de pret decat o diploma si un trofeu. conteaza mai putin ca te numeri printre invinsi cate vreme prieteni buni iti fac surpriza de a bate drumul de departe pentru a fi langa tine definitiv si irevocabil, la bine si la rau. pur si simplu PMS. cateodata, am credinta ca ideea de “prieten” ar merita o alta incarnare, mai potrivita.