eu sunt pamant

nu mi-e greu sa vorbesc despre zilele mele cu tine – mai greu mi-e sa tac.

la inceput, povesteam despre tine pios, cu mirare. fiecare privire descoperea ochiului ceva nou, iar gustul acela special al stiintei ca sunt cel dintai care te cunoaste imi sfredelea simturile pana in adancul inimii. ma bucuram ca sunt singurul si imi doream sa ramana intocmai astfel.

mai apoi, am inceput sa vorbesc oamenilor despre tine cu pieptul plin de mandrie arzanda: esti doar a mea, numai eu te cunosc si te gust. unii ma invidiau, altii imi zambeau ingaduitor… si eu istoriseam aventuri de tot soiul, bucuros ca pot sa ma laud cu ceva ce e doar al meu.

m-ai pedepsit inchizandu-te, intocmai cum se inchid, seara, petalele florilor inca arzand dupa soare. erai acolo, te cunosteam, dar pierdusem lumina. am ratacit pe cararile tale flamand sa ma minunez iarasi, insa la fiecare pas adaugam in camara inimii inca o picatura din aceeasi neputinta. am tacut, secole la rand am tacut. ma temeam ca te pierdusem din inima si m-am ascuns intre ganduri.

nu tu esti a mea, ci eu sunt al tau. nu eu te stapanesc, cu dreptul primului explorator ci tu imi esti stapana, caci tu mi te-ai deschis mie intai din proprie vointa. nu pot sa tac despre tine -  trebuie sa te asez atent in  cuvinte, pentru ca trupul tau e trupul meu, la fel cum inima ta capata trup de carne si-mi bate-n piept. a fost de-ajuns o secunda sa simt toate astea… si-atunci m-au napadit toate gandurile, toate amintirile, toate gusturile.

te port cu mine astazi, la fel ca-n ziua dintai.

tu esti insula mea iar eu sunt pamantul din care te-ai nascut si pamantul in care te vei intoarce.