la inceput, povesteam despre tine pios, cu mirare. fiecare privire descoperea ochiului ceva nou, iar gustul acela special al stiintei ca sunt cel dintai care te cunoaste imi sfredelea simturile pana in adancul inimii. ma bucuram ca sunt singurul si imi doream sa ramana intocmai astfel.

mai apoi, am inceput sa vorbesc oamenilor despre tine cu pieptul plin de mandrie arzanda: esti doar a mea, numai eu te cunosc si te gust. unii ma invidiau, altii imi zambeau ingaduitor… si eu istoriseam aventuri de tot soiul, bucuros ca pot sa ma laud cu ceva ce e doar al meu.

m-ai pedepsit inchizandu-te, intocmai cum se inchid, seara, petalele florilor inca arzand dupa soare. erai acolo, te cunosteam, dar pierdusem lumina. am ratacit pe cararile tale flamand sa ma minunez iarasi, insa la fiecare pas adaugam in camara inimii inca o picatura din aceeasi neputinta. am tacut, secole la rand am tacut. ma temeam ca te pierdusem din inima si m-am ascuns intre ganduri.

nu tu esti a mea, ci eu sunt al tau. nu eu te stapanesc, cu dreptul primului explorator ci tu imi esti stapana, caci tu mi te-ai deschis mie intai din proprie vointa. nu pot sa tac despre tine -  trebuie sa te asez atent in  cuvinte, pentru ca trupul tau e trupul meu, la fel cum inima ta capata trup de carne si-mi bate-n piept. a fost de-ajuns o secunda sa simt toate astea… si-atunci m-au napadit toate gandurile, toate amintirile, toate gusturile.

te port cu mine astazi, la fel ca-n ziua dintai.

tu esti insula mea iar eu sunt pamantul din care te-ai nascut si pamantul in care te vei intoarce.

2 pene de curent mai de graba amuzante decat problematice peste care am trecut cu zambetul pe buze multumita aplauzelor voastre, un salut grabit din masina cu girofar aprins al prietenilor nostri din Politia Romana si peste toate, senzatia ca ceea ce facem ajunge la voi exact asa cum ne-am dori. noua ne-a placut mult si ramane hotarat: o sa ne vedem prin Ploiesti mai des, plugged or not!

pana atunci, insa, revenim in Iron City pentru ultima cantare inainte de concediul lucrativ ce ne poarta la Calafat si Targu Jiu.  joi 29 iulie, cantarea incepe la ora 20:00 – va asteptam cu drag!

ma faci uitat prin simpla ta existenta. iti pot fi indiferent sau ma poti absorbi, provocat si satisfacut de gustul sangelui. In primul caz, incetez sa exist fiindca nu contez. in celalalt, incetez sa exist pentru ca devin tu, la fel cum urma pasului se contopeste cu valul care ii ia viata.

daca as fi singurul puls al acestui pamant, lumea mea ar fi nemarginit de buna, calda si curata. i-as supravietui, incantat in egoism, in fiecare clipa… dar cred ca as cauta, nelinistit, fara sa stiu ce caut. as cauta valul. as cauta lumea spre care deschid ochii in fiecare dimineata.

as cauta clipa in care sa mor pentru a putea fi eu in fiecare dintre voi – cea mai adanca urma de pas inmormantata in mare.

aud tot soiul de sunete – parca unele din ele n-au brazdat niciodata cerul Insulei. in jurul meu, totul pare la fel cum il lasasem si totusi altceva. uimit, bucuros, curios, merg inainte. oamenii se schimba, la fel si insulele lor.

va trebui s-o iau de la capat cu cartografierea. nu mi-e teama de asta: recunosc fiecare carare, inteleg fiecare fosnet al Copacului, urmez catre izvoare aceeasi lumina. avem timp. imbatranim, draga mea, dar imbatranim impreuna.

din timp in timp, cutez a-mi ridica privirea din ochii tai catre ceasul din perete. n-am simtit niciodata ca el ne masoara o trecere intre granite si totusi atunci cand il privesc se face frig.

din timp in timp, mi se face frig si ma tem, simtind pe umeri apasarea golului. atunci, ma arunc inspre cea mai apropiata creanga si-mi las trupul sa alunece catre varf, spargand coroana verde pana la soarele de deasupra.

acolo ma asteapta linistea, lumina si privelistea unei Insule vii, curate, de nestapanit.

intai de toate, ne vedem duminica la Pariu pe Prietenie (mansarda clubului Mojo, ora 18:00) , unde subsemnatul va citi cateva din filele cartii acestei Insule.

mai apoi, ne vom intalni si la un eveniment foarte drag mie, pe care il anunt aici cu mare bucurie: 24 martie 2010, Urma live la Sala Palatului.

pietrele pe care trebuie sa le rostogolesc spre varful muntelui fac parte chiar din trupul meu. uneori, ele nici macar nu au o forma fizica, insa le simt greutatea pe umeri si alerg mai departe spre varf, cu forta nebuneasca a claustrofobului inchis in spatele gratiilor.

se intampla cateodata sa simt gratiile ca niste tentacule impiedicandu-mi miscarile, stavilind respiratia. sunt ziduri pe care uneori nu le vad a putea fi depasite.

iluzie: zidurile si gratiile sunt bariere nascute de gandul sau trupul uman, traiesc atata vreme cat esti dispus sa le dai viata. nu vei gasi nici ziduri nici gratii in pulsul viu si salbatic al Insulei.

Ultima Colivie ne intemniteaza doar trupurile, insa inima va continua sa lumineze.

linistea mi-a marturisit: s-au terminat toate coliviile din lume – ieri noapte, au folosit-o pe ultima pentru a inchide fulgii de zapada.

de dimineata, am taiat frigul cu trupul meu viu si inca tanar. credeam ca m-am inselat, dar acum vad ca avusesem dreptate. nu ne ramane decat sa mergem inainte prin labirintul de gheata luminat din vreme-n vreme de bataile inimii pana vom dezleaga taina hartii catre Ultima Colivie. intr-adevar, azi noapte au folosit-o pe ultima.

daca ne vom mai gasi inchisi de astazi inainte, va fi pentru ca am facut-o noi insine.

si prind radacini in prezentul cu tine
azi, fara de veste, fara rabdare, fara de trac.

ploua nebun si cu sete iar stelele stau in hamac.

dragostea hraneste timpurile si pamantul din care pornesc toate. dragostea misca muntii, desparte marile si lumineaza drumurile. ca un covor de ierburi si tarana ridicat din centrul pamantului cand in fata ta se deschide indoiala, dragostea mea este acolo. in fiecare zi pana la sfarsitul veacurilor, dragostea este si va fi pamantul casei tale, lemnul culcusului tau, lumina vetrei pe care coci painea.

aici e acasa.