nu era rost de cd – mi-am facut o caseta cu “more best of” copiind continutul unui disc imprumutat nici nu mai tin minte de unde. “a night at the opera” al celor de la Queen s-a trezit brusc in fata unei concurente reale si devenisem un oarecare soi de fan, intrebandu-ma daca voi apuca sa-l vad pe Cohen live.

admiratia mea a ramas, insa, in acele vremuri, de suprafata. “dear heather”, cu amprenta sa preponderent recitativa, m-a dezamagit si am ales sa-mi pastrez in amintire si playlist doar cateva piese. ar fi putut sa fie o romanta ratata.

din fericire, mi-a ramas in inima varianta lui live la o piesa compusa de Pee Wee Hermann – “Tenessee Waltz”. am invatat sa o cant, am inregistrat-o chiar in sufragerie pentru primul demo. ulterior, am avut norocul sa citesc Cohen in original. m-a surprins puterea cuvantului scris, m-a mirat asemanarea cu gandurile mele deseori pierdute si astfel m-am razgandit. a urmat o lunga serie de auditii ale vechilor albume si asa mi-am facut noi “prieteni”: “Dance me to the end of love”, “Take this waltz”, “Hallelujah“, “I’m your man“, “Famous Blue Raincoat” etc.

impart cu Leonard Cohen o dubla bucurie: intai de toate, trebuie sa va spun ca este primul si pana acum singurul din trio-ul marilor artisti ai lumii pe carei prefer (ar mai fi David Gilmour si Sting) cu care am avut norocul sa ma intersectez. muzicianul canadian mi-a cantat de doua ori, in 2008 si 2009, iar cel dintai va ramane mereu in amintirea mea drept unul dintre cele mai bune concerte pe care le-am vazut vreodata.

cea de-a doua mare bucurie e legata de data de 8 martie 2009 – la acea data, am prezentat alaturi de prietenul Florin Toloarga la Sala de Lectura – Ceainaria teatrului Act un concert-tribut alcatuit doar din piesele lui Leonard Cohen. a fost una dintre cele mai dragi cantari ale subsemnatului, pe care mi-as dori sa o repet cat mai curand cu putinta.

pentru ca mi-a dezlegat tainele poeziei in muzica, pentru ca am cunoscut in domnia sa un poet genial cu un bun simt si o modestie greu de cuprins, pentru ca mi-a descris Secretul Universului (doo-dam-dam-dam dee-do-dam-dam!) si pentru ca prin el ating multe alte taine nestiute mie inca – din toate aceste motive si altele o mie spun astazi multumesc, Leonard Cohen!

as vrea sa ma cunosc pe mine, cel ce voi fi asfintit, caci am visat nori aramii de toamna si tample albe nadajduind ca vor cunoaste iarasi zapada.

privesc in jur si vad pamantul foarte departe. dintr-o data, simt coaja copacului implinind imbratisarea mainilor ce cauta sprijin. sunt sus – undeva foarte sus, deasupra pamantului, deasupra ierbii, in cer.

e multa liniste. vantul se odihneste la umbra catorva nori risipiti.

exista pamant.
poate ca in jurul meu nimanui nu pare sa-i mai pese de muntii inalti si curati cand in joc e mult, foarte mult aur.  poate ca padurea nu mai inseamna viata si aer curat ci doar cherestea neprelucrata. poate ca nu ne trebuiesc parcurii ci mai multe cladiri de birouri… insa imi simt radacinile frematand de bucurie de fiecare data cand talpile goale mangaie iarba.

exista Marea, exista cerul.
poate ca toate astea sunt imagini cu care ochiul s-a obisnuit, poate ca toate astea inchipuie doar decorul in care ne pierdem vremurile pana la urmatoarea zi.  poate ca acestei tari ii sta mai bine, pana la urma, la raftul de vanzari cu reducere.

exista inca lumina, pamant, mare si cer. exista dreptate pentru toate nedreptatile, exista raspuns pentru toate intrebarile. dar oare exista urechi sa auda?

la inceputul saptamanii, faceam cunoscuta o lista de 50 de cantece dintre care va invitam sa alegeti playlist-ul de preluari pe care il vom canta duminica, pe langa piesele proprii ale Proiectului. am primit voturi si va multumim pentru ele, insa va reamintim ca inca se mai pot vota piesele favorite, pana-n ora 20:00, atat prin comment aici cat si la evenimentul de pe Facebook.

ca sa va mai tentam nitelus, iata una dintre cele 50 de piese alese, in varianta originala. David Gilmour – Smile.

schimba macar asternuturile.

Romania. Cum iti asterni, asa dormi.

peste pamantul acesta a plouat cu uitare. toate usile s-au deschis, oamenii au iesit in strada dansand, bucurosi ca ploaia le spala inimile pline de griji. ploua infernal, era bine.

dupa aceea, nimeni n-a mai stiut cat de bine fusese, fiindca nimeni nu mai tinea minte. “azi” dupa “azi”, zilele se prindeau unele de altele ca verigile unui lant, intr-un singur punct comun – un pumn de carne si sange care respira.

trupurile au devenit temnite, gandul a devenit pacat si-apoi n-a mai fost nimic – doar aplauze si sunet de lacat inchis.

eu nu m-am nascut in lumea aceasta, dar voi muri in ea.

p.s.: multumesc, Edy.

nu-i niciun secret ca aceasta ultima cantare de vara sta aproape in totalitate in mainile voastre: voi alegeti playlist-ul de coveruri dintr-un numar de 50 de piese.

ce nu stiti voi e ca duminica asta, daca veniti la concert (ceea ce, va asigur, va merita din plin) veti mai avea parte de un moment special. nu spun mai multe, insa va reamintesc data la care vom canta: 29 august.

p.s.: asteptam in continuare propunerile voastre pentru playlist si sper sa ne reintalnim cu totii pentru inca o seara de poveste.