nu mi-e greu sa vorbesc despre zilele mele cu tine – mai greu mi-e sa tac.
la inceput, povesteam despre tine pios, cu mirare. fiecare privire descoperea ochiului ceva nou, iar gustul acela special al stiintei ca sunt cel dintai care te cunoaste imi sfredelea simturile pana in adancul inimii. ma bucuram ca sunt singurul si [...]

mugurii au crapat. prin aschiile colorate, primavara curge in cascada peste noroiul cararuiei pe care am hotarat sa calc. verde si sanatoasa, iarba creste sabatic din loc in loc, luptand sa stearga amintirea inca vie a frigului.
aud tot soiul de sunete – parca unele din ele n-au brazdat niciodata cerul Insulei. in jurul meu, totul [...]

din timp in timp, umbra coroanei copacului coboara pe pamant, invelindu-l. atingerea ei e rece – placuta, poate, in miezul unei zile de vara dar nu si acum, la rasarit.
din timp in timp, cutez a-mi ridica privirea din ochii tai catre ceasul din perete. n-am simtit niciodata ca el ne masoara o trecere intre granite [...]

a doua zi cu frig. in noapte, cativa fulgi evadati mi-au luminat gandurile. deci se poate… se poate sa scapi din colivie.
pietrele pe care trebuie sa le rostogolesc spre varful muntelui fac parte chiar din trupul meu. uneori, ele nici macar nu au o forma fizica, insa le simt greutatea pe umeri si alerg mai [...]

m-a trezit in mijlocul noptii un strigat frant in doua: auzisem raza de luna rasucind incuietoarea.
linistea mi-a marturisit: s-au terminat toate coliviile din lume – ieri noapte, au folosit-o pe ultima pentru a inchide fulgii de zapada.
de dimineata, am taiat frigul cu trupul meu viu si inca tanar. credeam ca m-am inselat, dar acum vad [...]

pamantul insulei mele e doar o coaja subtire
prin care dragostea ta isi iese din fire
catre un altceva
cu gust de ploaie, lemn verde de brad si cafea
si prind radacini in prezentul cu tine
azi, fara de veste, fara rabdare, fara de trac.
ploua nebun si cu sete iar stelele stau in hamac.

apele sarate ce inconjoara Insula se zbat neregulat. cateodata violent, alte ori abia simtit, intinderile albastre valuresc spre plaja rosietica ori spre zidul inalt de stanca, purtand cu ele sperante aruncate cu sute de ani inainte de navigatori ce n-au mai apucat sa-si ancoreze corabiile. “pamant!” striga fiecare val, sfasaiat de constiinta propriei morti, dar [...]

pamantul e incapatanat si rezistent, opunandu-se degetelor care il patrund ritmic. carnea musca din materie, aruncand-o laturi si scobind in crusta planetei o rana sangerand fara rosu, la fel cum trenul unei alegeri musca din suflet. ai sa te ascunzi. din nou. ai sa te ascunzi pentru ca lumina te sperie si pentru ca oamenii [...]

terra nova, aceasta insula. ma intreb cum ar arata daca fiintele pe doua picioare ar descoperi-o si si-ar subjuga-o. ma intreb cate dintre trupurile Copacului ar rezista..si mai ales care din ele…ma intreb daca s-ar afla cauza stiintifica a focurilor ce sfintesc insula in fiece noapte si ma intreb si daca nu cumva s-ar gasi [...]

fara rauri, insula ar putea parea stearpa. intr-adevar, toata imensa intindere de uscat nu este patrunsa de niciun canal acvatic. setea mana mereu locuitorii insulei spre plaja aurie si miraculoasa – iata si motivul pentru care nisipul plajei are o culoare rosietica. setea mana deopotriva spre apa vanatul si vanatorul. se varsa mult sange pe [...]